Eu nu înțeleg ce Doamne Sfinte se petrece cu copiii ăștia. Sau mă rog, cu al meu. De pe la vreo 5 luni, fetița asta ne-a amețit cu energia ei. E ceva supraomenesc la energia asta, uneori epuizantă până la refuz🤫.

Dar să vă povestesc ce vreau să zic. Ca toate mamele, pun și eu copilul in căruț cu intenția de a ne plimba prin parc. Și trec pe lângă mămici cu bebeluși in cărucioare, care mai de care mai liniștiti, cu niște fete senine și zâmbete drăguțe. In timp ce mămica vorbește liniștita cu cineva, bebelușul își face ce lucru cu o jucărie care nu este zgomotoasă. Există așa copii, i-am văzut cu ochii mei 😳

Și mă uit și la fii-mea. Din căruț se lasă frumos într-o parte încercând să lingă rotile acestuia în timp ce scoate sunete de bătălie. Mi se face jenă și încerc să o așez omenește în căruț dar se dezlănțuie iadul. Plânsete, urlete, arcuieli de spate și un spectacol magnific. Pe principiul : eu ling caruțul și punct! Și dacă nu îl ling, te sug de nas! Eu sunt Bebeluș onorabil și îmi fac meseria. ( eu nu am semnat pentru așa ceva, jur!)

După ce potolesc dragonul, mă așez pe bancă și încerc să leg o conversație cu o mămica dar copilul din dotare plânge, mormăie, sughită, se îneacă și flutură o zornăitoare îngrozitor de zgomotoasă. Face la propriu spume ca nu mișc căruciorul și uite așa plec epuizata după o plimbare de doar 30 de minute.

Stau și ma întreb cu ce am greșit ? Am fost un copil cu minte și sănătos. Nu ca ea nu ar fi sănătoasă, ma rog la cap sigur nu e. Dar așa, în general. Că și când e bolnavă mută chestii, aleargă pisoiul, aruncă cu ceva în noi, plânge că nu iese nu știu ce și așa mai departe. Nici nu știu de ce mă agit pentru o amărâtă de februță cu niște mucisori când fii-mea e în stare să dea foc la casă și sa frigă pe plita pisoiul 😰.

Unii mi-au zis ca e așa agitată că am băut cola și am mâncat mult zahăr pe timpul sarcinii😣. La al doilea copil, dacă mai exist până atunci , jur că nu mai pun gura 9 luni de zile pe ele. Iar iese ca posedat și nu cred ca fac față. Dacă știam ca iese așa, ma gândeam de 7 ori înainte sa îl fac…sau nu 🤯

Weekendul se apropie și sper și eu la puțină liniște și pace în casă. Până atunci poate îmi spuneți și mie care este rețeta pentru un copil liniștit 😁

Vă îmbrățișez,

Rox

Fiecare dimineață este un nou start pentru mine. Parcă pur și simplu încep o noua viață. Așa că multe dintre frustrările și gândurile negative din ziua precedentă parcă dispar și o iau frumos de la capăt. Cred ca am dezvoltat acest lucru ca mecanism de autoapărare. Nu cred că aș putea funcționa cât de cât ok dacă nu aș avea, cel mai probabil, doar impresia că o iau de la zero în fiecare dimineață.

Astăzi a fost totuși diferit. M-am trezit cu oarece vibe vesel, dar nici nu am ieșit bine din camera că hop, mă lovește o stare proastă. Sunt plină de furie și îmi vine să arunc pe geam orice nu îmi respectă intimitatea și piticii de pe creier. Bebe I. parcă îmi simte starea și plânge de cum se trezește. Este mai needy ca oricând, vrea numai și numai în brațe și doamne ce mă frustreaza treaba asta!!!

Astăzi mi-aș fi dorit pe cineva să stea cu ea o oră și să îmi ofere puțin spațiu. Am nevoie de asta însă până ajunge soțul de la serviciu, acest lucru nu este posibil. 🙄

PS : urăsc când plânge fără un motiv aparent, vizibil sau întemeiat ( cel puțin în viziunea mea).

Doamne, toată ziua a fost cumplit! A plâns încontinuu iar eu muream de nervi. Îmi venea să o iau la sănătoasă și să uit de mine. Dar hei, cu toții știm ca este absolut imposibil să facem asta 😁

Realizez spre seară că problema era evident la mine, încărcată de energie negativă nu aveam cum sa fiu calmă și deschisă la nevoile copilului. Recunosc că sunt zile așa, când pur și simplu aștept să se termine ca să pot dormi puțin și să mă reîncarc. Sunt de fel o persoană introvertită, de aceea am nevoie din când în când de perioade de liniște și introspecție ca să îmi pot încărca bateriile.

Ca mică notă : nu am ajutor din parte nimănui decât a soțului atunci când se întoarce de la serviciu. Și sincer cred că asta e cel mai aiurea lucru în perioada asta, că nimeni nu îți caută compania crezând ca ești obosita sau ocupată cu bebelușul. Ceea ce este parțial adevărat 🤦🏼‍♀️

Cu toate astea realizez că am mult de lucru cu mine în direcția asta și că nu voi putea fi bine dacă nu îmi alimentez nevoile de bază. Și da, nevoia de a fi singură, eu cu mine și atât, este o nevoie de bază pentru mine. Așa funcționez de ani de zile și îmi este greu acum când nu am cum să fac asta măcar din când în când, fix atunci când simt nevoia.

Mâine poate va fi mai bine. Pana atunci să profitam de câteva ore de somn. 🎉

Vă îmbrățișez,

Rox